Disidenţa anticomunistă – Forme de rezistenţă anticomunistă

Deşi era un regim impus, comunismul românesc nu s-a confruntat cu revolte politice importante ca celalalte state din blocul sovietic, Polonia, Ungaria, sau Cehoslovacia. Cauzele sunt diverse: slaba organizare a disidenţei, existenţa unei reţele de informatori, teama de eventualele măsuri dure care mergeau până la exterminarea fizică, dar şi colaborarea perfectă între forţele de represiune Securitatea şi Miliţia.

Formele de manifestare a disidenței au fost:

1. Rezistenţa armată a partizanilor manifestată între 1944-1958 (așa numiții partizani din munţi, după numele rezistenţei antinaziste iugoslave).

Oamenii credeau că regimul comunist va fi unul de scurtă durată, fiind convinşi de iminenţa unei intervenţii americane. De aceea, foşti militari din regimul Antonescu, legionari, membri ai partidelor democratice, intelectuali, ţărani nemulţumiţi de colectivizare au organizat o rezistenţă armată, mai ales în zone inaccesibile (Munţii Carpaţi, Delta Dunării).