Neomodernismul – Ce este și cum trebuie să îl înțelegi? – Bacalaureat 2021

Traind ,,intr-o generatie fara dascali si fara parinti spirituali’’ (Geo Dumitrescu), intr-o perioada arida din punct de vedere artistic, literatura are nevoie de o revigorare dupa opresiunea politica comunista. Neomodernismul, curent literar in programa de bacalaureat, se naste ca o replica a spiritului la saracirea poeziei de bogatiile ei ideatice prin normatizarea de tip lozincard.

Inceputa dupa al doilea razboi mondial, miscarea neomodernista isi are originile in Revista Albatros (1941) – interzisa insa dupa doar 7 numere, iar inspiratia in modernismul interbelic.  Generatia saizecista, in frunte cu Nichita Stanescu impune o noua perspectiva asupra literaturii moderniste. Acestia cauta socantul si inselarea asteptarilor criticii si cititorilor printr-un limbaj iluzoriu si imagini hipnotizante. Exercitiul neomodernistilor era o poezie a cunoasterii de sine, o sondare a profunzimilor eului poetic. Poetul este, cand bantuit de ,,ingerul’’ cunoasterii si speculatiei metafizice, cand inclestat in lupta cu ,,daimonul’’ dependentei de material, iar viziunile sale stau sub semnul unui regim senzitiv.

Abstractul este reprezentat in forme concrete in poezia neomodernista – exemplul cel mai concret fiind poezia ,,Leoaica tanara, iubirea’’( Nichita Stanescu) in care iubirii – concept abstract ii este atribuit un corespondent animal spre a sugera  instinctualitatea si natura salbatica a sentimentului. Literatura neomodernista cauta o imbogatire perpetua a sensului abstract prin asocierea cu elemente naturale sau vii. De asemenea concretul este si el abstractizat pentru obtinerea aceleiasi imbogatiri semantice.

Marile teme ale liricii capata o reinterpretare intelectuala acum. Nu se mai mizeaza pe o lirica a formei rafinate din ratiuni pur estetice. Se cauta aprofundarea sensului prin forma. Daca avangarda, si intreaga poetica modernista cauta spargerea normelor spre o logica non-aristotelica in poezie, neomodernistii sondeaza prin cuvant si semn gasirea unui tert ascuns cunoasterii.

Lirica stanesciana fuge de moralismul poeticii de sorginte veche. Dupa o perioada in care arta se realiza sub o agenda politica – ajungand sa fie o varianta moarta, secata de resursele spirituale necesare creatiei – acum, fuga de programatismul poeziei comuniste va duce spre o ambiguizare extrema a limbajului – spre ermetismul tot mai pur. Filonul filozofic neomodernist ( aport stanescian) porneste de la utilizarea cuvantului, la ,,necuvinte’’, iar mai apoi tinde spre semnul pur. Acest mariaj inedit intre semnificat si semnificant se realiza diferit pentru fiecare exponent al perioadei. Spre exemplu, Marin Sorescu produce o lirica a ironiei, cautand spiritualul prin ludic, iar Ana Blandiana gaseste o dimensiune feminina a liricii, resensibilizand cuvantul.

Uneori condusa de panica absentei literare post-comuniste, alteori pur experimentala, poezia iesita de sub pana neomodernistilor va pregati psihicul romanesc pentru realitatea libertatii capitaliste.