Cauzele preluării puterii de către Nicolae Ceaușescu

După moartea lui Dej, s-a impus în funcţia de secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu, un lider relativ tânăr, văzut de membrii marcanţi ai partidului ca o soluţie de compromis, care la acel moment nu reprezenta o ameninţare pentru interesele acestora. Favoritul la preluarea funcţiei părea Gheorghe Apostol, însă acesta nu a întrunit majoritatea susținerii celorlalți membri. Nicolae Ceaușescu a fost susținut de liderii marcanți ai partidului, în contextul în care relațiile cu U.R.S.S. erau tensionate după respingerea Planului Valev. România nu avea nevoie de tensiuni interne pe care sovieticii le puteau exploata în acel moment. Ceaușescu avea mai multe avantaje: era de etnie român, origine socială era considerată sănătoasă, părinții lui fiind țărani săraci din Scornicești (Oltenia), la care se adaugă profesia, aceea de ucenic cizmar.

Regimul lui Ceauşescu poartă numele de naţional-comunist, deoarece acesta a încercat să implementeze un sistem politico-economic bazat pe forţe proprii. Însă acest sistem, punând accent pe elemente de tip naţional, menținea o oarecare dependenţă faţă de sovietici. Acest fapt era evident atât în politica internă, cât şi în relaţiile externe, dar fără a renunța la ideile de bază ale comunismului.

Relaţiile externe ale regimului naţional- comunist din România

Într-o primă etapă, în perioada 1965-1971 a fost continuată linia de relativă independenţă faţă de U.R.S.S. declanșată în ultimii ani ai regimului condus de Dej:

În 1968 a avut Revoluția din Cehoslovacia. La Praga, la fel ca în Ungaria cu 12 ani în urmă se doreau reforme democratice. Guvernul condus de Alexandr Dubcek a încercat să introducă reforme: eliminarea cenzurei din presă și posibilitatea reintroducerii altor partide politice. Programul includea și planuri federalizarea Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale: cehii și solvacii.