Cum sa scrii un eseu: Introducerea (1)

Trimite Postarea prietenilor tăi!

Share on facebook
Share on email

Introducerea eseului pentru examenul de bac trebuie vazuta ca o ocazie pe care nu trebuie sa o pierzi. Aici ai o sansa sa surprinzi si sa lasi o impresie buna. Batalia ta nu e cu foaia alba ci cu mintea profesorului corector. In cele ce urmeaza, cateva sfaturi despre cum sa scrii o introducere in mod eficient.

Metoda citat la inceput merge, desi nu e prea apreciata la bac. Risti sa transmiti un mesaj peiorativ despre tine inca de la inceput, mai ales daca ai folosit citatele din simulari. Daca iti vine greu sa fii creativ – atunci, cel putin adu un citat pe care nu il vor folosi 80% din elevi. Foloseste un limbaj adecvat in introduceri. ,,Gafele’’ sar in ochi mai tare cand sunt in primul rand! Introducerea e punctul in care se spun lucruri mari, observatii de esenta despre opera. Totusi ai nevoie de moderatie in exprimare. Nu afirma lucruri ca: ,,Ion este un personaj de o importanta colosala in literature romana’’ pentru ca e de la sine inteles si devine stupid.

Cel mai bine e sa incepi, in functie de tipul de eseu, cu o afirmatie de esenta despre opera aleasa ca apoi sa vii in sprijinul ei cu un citat. Un exemplu de introducere: Antierou prin circumstanta, aflat in permanenta pe muchia dintre compromis necesar si exces, Lapusneanu parcurge o calatorie spirituala inversata – cu frana smulsa parca de providenta: ,,simte pentru prima data spaima de moarte, ipostaza a damnatului osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire” (George Calinescu) Merita sa pierzi niste minute ca sa croiesti o introducere originala si de impact. Trateaza-ti introducerea ca pe un ,,moft’’ scump pe care doar un ,,aristocrat’’ in ale cuvintelor si-l permite. Te va plusa mult in ochii profesorului.

Cum se face o introducere la eseuri de tip demonstratie? Desi e bine sa nu fii sec in introduceri – uneori, tipologia eseului ti-o impune. Chiar si atunci poti fi original. Daca avem de facut o demonstratie de gen (epic, liric, dramatic) TREBUIE sa incluzi in introducere cuvintele cheie sau cuvintele magice: ,,Pentru ca opera apartine genului epic/ liric/dramatic – aceasta urmeaza trasaturile inerente. Ar trebui sa stii care sunt acelea pana in punctul de fata, dar – sa ni le amintim putin.

Epic – actiunea se poate structura pe momentele subiectului, prezenta personajelor, naratiunea ca mod predominant de expunere si prezenta naratorului; sentimentele naratorului sunt transmise indirect.

Liric – prezenta eului liric (cu marcile sale) si a ipostazelor sale, descrierea ca mod predominant de expunere, sentimentele trasmise direct, abundenta (nu doar prezenta) figurilor de stil.

Dramatic – impartirea pe acte, scene si replici, didascaliile, indicatiile de regie, conflictul dramatic, dialogul ca mod de expunere. E indicat sa le enumeri in introducerea unei demonstratii de gen si sa spui ca opera intruneste trasaturile respective, urmand ca apoi sa demonstrezi fiecare punct enumerat in cuprins.

Incepe cu fomularea magica de mai sus, apoi enunta trasaturile genului. Dupa ce ai inceput asa cuprinsul va fi foarte simplu si structurat. Pur si simplu vei discuta cum se integreaza fiecare trasatura in text.

In special introducerile la eseul de tip viziunea despre lume si viata au nevoie de o caracteristica generala despre opera scriitorului. Dar cum probabil nu ai citit mai mult de una foloseste-te de perioada in care se integreaza autorul si de apartenenta la un curent literar.

Poti vorbi despre realism, despre contextual interbelic, despre romantism si gandirea perioadei respective. Raportul scriitorului cu realitatea este un alt punct pe care il poti atinge aici. Observa cat de fidela (mimetica) realitatii este opera.

Introducerea nu trebuie sa fie prea lunga, dar nici prea scurta – un paragraf de minim 4 maxim 7 randuri. E bine sa fii percutant si de impact in introduceri prin afirmatii. Fa putin research si afla acel hint – acea caracteristica de care ai nevoie la fiecare opera ca nucleu al introducerii.

Alte postari

Diverse

EMEDI – Finantare

Emedi este finantat din fonduri europene! Proiectul „Lin Start-up” POCU/82/3.7/106058 este finanțat în cadrul schemei de ajutor de minimis „România Start Up Plus”, aferentă Programului