Examenul de bacalaureat include in programa sa si curentul traditionalist – o exceptie de la regula, sa spunem asa – intrucat, este singurul curent literar pur romanesc. Fiind unul dintre subiectele care primeste, de obicei, mai putina atentie, dar ar putea oricand sa iti ,,pecetluiasca soarta’’ sa lansam o imersiune in ceea ce inseamna traditionalism.

Daca modernismul (cu subramurile sale) era caracterizat de un sincronism cu occidentul, intr-o formula lovinesciana – traditionalismul apare tocmai ca o reactie la pierderea progresiva a valorilor autohtone. Lansat prin si prin ,,gandirismul’’ lui Nechifor Crainic dupa ce acesta preia conducerea revistei Gandirea, traditonalismul este tributar ortodoxismului romanesc, gasindu-si sursele de inspiratie in natura patriei, in floclor si religie. Asadar registrul stilistic liturgic si cel regional vor predomina; intregul text traditionalism orientandu-se spre conservarea valorilor autohtone.

Istoria capata un rol important, traditionalistii  ancorandu-se in trecut ca unic reper moral salvator in fata modernizarii acaparante. Ca topos literar se va prefera satul romanesc idilic, vazut ca vatra a spiritualitatii autohtone, iar casa, pamantul si biserica vor fi puncte cardinal ale universului traditionalist. Se va observa o predilectie pentru teme precum pamantul si muncile campului, legatura omului cu pamantul, cultul neamului si al inaintasilor. In operele reprezentantilor ca Vasile Voiculescu, Octavian Goga vom intalni fenomenul reinterpretarii unor scene biblice si autohtonizarea lor. Calugarul, preotul, ciobanul, razesul si haiducul sunt personaje esentiale. Daca modernismul incerca sa sfideze din punct de vedere sintactic si normativ, traditionalismul va alege respectarea parametrilor clasici ai liricii. Se manifesta o spaima fata de atmosefera citadina – vazuta ca sursa a degradarii morale si instrainare a omului de semenul sau.

Opera literara trebuie sa surprinda particularitatile sufletului national prin valorifcarea miturilor autohtone, a riturilor si a credintelor stravechi, ortodoxismul fiind o matrice a spiritualitatii romanesti. Problema taranului ,,obidit si asuprit’’ devine o discutie specifica curentului, traditionalistii manifestand o simpatie profunda pentru tipologia taranului – care primise pamant si drept de vot dupa primul razboi mondial.

Pozitivismul lovinescian in fata modernitatii este obiectat de catre samanatoristi, poporanisti si alte subramuri traditionaliste, acestia observand ca mimetismul cultural occidental provoaca o modernizare superficiala nu o reintegrare a valorilor romanesti pe fondul europenizarii incepute de pe atunci.